COMENTARIU

 

                                                                   -  POEMUL PHOENIX -

                                                                                  de Nicolae Băciuț - 

                                                              SĂMÂNȚĂ FĂRĂ NUME 

                                              “ Amin, amin, grăiesc vouă;
                                                 grăuntele de grâu , când cade pe pământ,
                                                 dacă nu va muri, rămâne stingher ;
                                                 dar dacă va muri, aduce multă roadă “                                “ ACEASTĂ SĂMÂNȚĂ  /   N-are nici un nume, / n-are nici zi, / nu e secunda / și nici o fereastră /nu-i e lumina, / nici o silabă nu-i e cuvânt ; / această sămânță / n-a fost mormânt, / n-a stat la porți /și nici n-a fost cina; / această sămânță, / încă nu-i rădăcina, / nu-i anotimp / și nici somn - /e doar un vis, / moneda unui schimb / demult interzis. / Această sămânșă, / în curând, va muri. / Spune-mi, sămânță, / ce vrei să fii ? “        Prin acest modest comentariu, voi încerca să-i dau un nume, acestei Sfinte Semințe.    Mult m-aș bucura dacă această carte, “ Poemul Phoenix, Ed. Dacia XXI, 2011, ar renaște sub ochii mei - pentru mine - a doua oară !

       Am început această scriere la Poemul Phoenix, cu același citat pe care l-a folosit poetul, din Sf.Evanghelie după Ioan, cap. XII, 24 .        Prin Poemul Phoenix, alcătuit din mici -  poeme rugăciuni -  primești pe calea cuvântului scris, din toate fericirile vieții; ca în parabola semănătorului “ din Sf. Evanghelie după Ioan “, grâul semănat în camp de va rodi, așa va fi răspândit și cuvântul dumnezeesc       Greu de explicat, cum văd poezia din această carte prin viziunea mea artistică, însă las pe seama unui hazard, să ajung să citesc précis inteligența succesivă de cuvinte a autorului, mult mai bogată decât pare la prima citire . Spun acest lucru, fiindcă întreaga carte te cucerește necondiționat, văzând în fiecare poezie un tablou de evenimente și trăiri sentimentale, asemănătoare unei viziuni închinate dragostei efemere, iubirii grațioase și neostentative, dragostei adevărate.       Autorul acestor poeme, prin simple cuvinte spuse din și cu suflet, caligrafiază în mintea mea, tumultul sentimentelor gândite acolo, în  arhipelagul inimii sale, stârnind nu numai admirație dar și o dragoste necondiționată;
Pereche – Nepereche ; Somnul din somn ; Nascendo ; Orizont ; Înecarea lacrimei ; Basm; ; Litera ; La revedere ; Muntele din mare; Anotimp invers;  Ea , și un alt șirag de poeme nestemate, precum le văd ochii mei .         Tumultul, a tot ce este omenesc, îl desprind uneori din toată dragostea condiționată sau necondiționată, dăruită de cele mai multe ori fără a primi nimic în schimb, ducând la ;             “Înecarea în lacrimi ;  

Să plângi și lacrima să-ți fie / o margine de curcubeu , / lumina grea a unei zile / în care să te-ntorci mereu ; / să plângi când lacrima e zid  / pe care nu mai poți să-l treci , /să plângi și lacrima să-ți fie / o mare-n care să te-neci . “       Câtă plasticitate și câtă rugă este în această mare de lacrimi !        Cu o stratificare, după ce am nodat poezie după  poezie, într-un singur  element prin cuvinte precaute, uneori repetate precum frumusețea penajului păsării Phoenix ( Dar cine a văzut pasărea Phoenix ?! Pentru mine este o pasăre rară, dumnezeească … Citiți - Poemul Phoenix, - fiecare poezie este un fir de pană, al acestei păsări ! ) care-ți produce o revelație uimitoare, Nicolae Băciuț , te pune în fața unei stări pozitiv sacrale, șlefuită cu mult har  - poate și datorită trăirilor  sincere – capabilă să lecuiască răul , sau poate dorurile neatinse.       Contemplat prin desenul minți mele, Poemul Phoenix, a reușit să-mi fie hazardul ingenios ce mi-a atins sentimentul cel mai puternic al dragostei mele pure ; mângâindu-l cu sufletul și o lacrimă topită din tot albăstruiul unui petec din Sfântul Cer, simt ca pe o “ soră ce-mi este frate .”        “Până la zbor , / până peste ape / Unul e nor / fără de ploape , / Până la tine / sunt pământ / Ochii-s retine / făr  de veșmânt / Trupul e trup / pe jumătate , / vulpea e lup / sora mi-e frate . / Până la tine / nu-I nici un pod / cum pleacă cum vine / viața mi-e nod . “ |       Autorul, își deschide sufletul, până la dorința contopită cu imaginea ființei iubite, ca și cum el o așteaptă cu sufletul curat și ea se tot pierde-n taina inerenței . Această stare, îl duce uneori pe autor , la acea amărăciune împietrită, la baza ei stând numai licoarea lacrimei profunde, ca într-un basm.       “Trecea o dată / și încă o dată / jumătatea mea împerecheată, / jumătatea mea de cuvânt , / jumătatea mea de descânt , / jumătatea mea /  de viață / întregul meu / de mormânt . / Încă o dată / încă o dată /nicodată . “        Poemul Phoenix , este o carte de poezie simbol, poezie de vibrație lăuntrică nemijlocită prin suplețea cuvintelor utilizate, prin conturarea precisă a ideilor, prin statornicirea venerată de o dorință subtilă a cuvintelor caligrafiate egal, ori variante și simple.         Poemul Phoenix, rămâne pentru mine o imagine plină de afectivitate  – o fereastră deschisă să privesc pasărea rară, Phoenix –  spre al reda în imaginea plastică, ca într-un crochiu . “Ultimul , / poemul / stinge / lumina .”  Primul, cuvântul .  Voi aprinde lumina, pentru orice poem .  De la 1 la 55, lumina va sta aici .

        Constanta Abalasei-Donosa